"O să amânăm probabil cu un trimestru creşterea economică la nivelul întregii economii româneşti. În cursul anului 2009, sunt trei domenii pe care Ministerul Economiei le-a gestionat: energia, gazele şi industria. Energia şi gazele au avut o creştere economică de 7% în anul 2009. Producţia industrială începuse să aibă în octombrie-noiembrie o creştere economică. Astăzi, suntem în a opta lună de creştere economică a producţiei industriale, în medie undeva la 5%. O singură excepţie este luna februarie unde a fost o mică scădere, datorită condiţiilor meteo, exporturile nu s-au putut face", a declarat Videanu, la Realitatea TV.
Videanu a subliniat că domeniul pe care îl gestionează furnizează creştere economică: "Toate datele pe care le-am furnizat sunt adevărate pe zona mea. Eu nu am informaţii din zona serviciilor, din agricultură, transporturi. Sunt zone pe care eu nu le gestionez". Citeşte mai mult pe Realitatea.NET
Şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, declara ieri că nu există speranţe pentru reluarea creşterii economice în viitorul apropiat. Mai mult, Vlădescu avertizează că peste trei luni, şase luni sau un an ar putea fi chiar mai rău. Şi oficialii BNR spun că o redresare economică se va înregistra abia anul viitor.
"Există posibilitatea ca acest zero să provină dintr-o mai slabă activitate în prima parte a anului, dintr-o recuperare în a doua parte a anului şi continuarea activităţii pe plus, deci a creşterii economice în 2011, în aşa fel încât anul 2011 să se încheie cu o creştere economică în jur de 3 la sută sau chiar peste această cifră", a spus viceguvernatorul BNR Florin Georgescu.



