VIDEO Cel mai spectaculos tunel al căii ferate de mare viteză din ROMÂNIA! Are 800 de metri iar trenurile îl vor străbate cu 160 km/h
Publicat la 21.09.2018, 11:31:54
Cele mai complexe lucrări efectuate pe tronsonul Vinţul de Jos – Simeria (43 de kilometri) de pe viitoarea magistrală feroviară de mare viteză, Coridorului IV paneuropean feroviar, au loc în apropiere de Orăştie, dinspre Simeria.
Aici se află şantierul viitorului tunel feroviar, în lungime de aproape 800 de metri, prin care trenurile vor circula cu până la 160 de kilometri pe oră.
Pentru realizarea lui, a fost nevoie de construirea unor pasaje pe Drumul Naţional 7 şi modificarea traseului şoselei, însă lucrările la tunel sunt departe de a finalizate.
Tunelul de la Turdaş este amplasat între km 456+295 – km 457+075, pe varianta locală a liniei de cale ferată Simeria – Coşlariu. Este construit în curbă, pe o lungime de 605 metri, urmată de o curbă de racordare pe lungimea de 80 de metri şi de un aliniament cu o lungime de 95 de metri. Tunelul este executat prin metoda construcţiei în tranşee complet deschisă, în pământuri cu umflări mari, fiind primul astfel de tunel feroviar din România, potrivit specialiştilor.
mai multe PLUS VIDEO, pe adevarul.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
