money.ro
Piețe financiaremoney.ro

VIDEO Guvernul prevede deficit bugetar de 2% din PIB, creştere economică de 2,5%

Publicat la 16.01.2009, 17:04:31

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
VIDEO Guvernul prevede deficit bugetar de 2% din PIB, creştere economică de 2,5%


Anul trecut, economia României a crescut cu 7,8%, iar deficitul bugetar a ajuns la 5,2% din PIB, ceea ce înseamnă că guvernul a cheltuit cu 6,7 miliarde euro mai mult decât a încasat, a precizat Boc.

Ultima estimare guvernamentală prevedea o creştere economică de 7,9% în 2008.

În privinţa deficitului bugetar, datele anunţate vineri de premier corespund celor dezvăluite săptămâna trecută de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, care preciza că deficitul bugetului general consolidat a ajuns anul trecut la 4,5% din produsul intern brut (PIB), după fluxul de numerar (cash), însă a atins 5,21% din PIB după angajamente, potrivit ultimele date disponibile.

Premierul a mai spus că preţurile medicamentelor vor scădea în acest an cu circa 10%.

Bugetul pe 2008 aprobat de Parlament prevedea iniţial un deficit bugetar de 2,7% din PIB, după standardele româneşti (circa 3,2% calculat conform standardului european ESA95).

Analiştii avertizau, la acea dată, că veniturile bugetare sunt mult supraevealuate, în condiţiile în care în 2006 încasările echivalau cu doar 31% din PIB, iar în 2007 au urcat uşor la circa 32% din PIB.

După mai multe rectificări succesive, Guvernul Tăriceanu a revizuit ţinta de deficit bugetar pentru 2008 la 2,3% din PIB şi a coborât estimările de încasări la buget ca pondere în PIB. De altfel, estimarea pentru produsul intern brut s-a modificat pe parcursul anului, fiind revizuită în creştere de la 442,8 miliarde lei în toamna lui 2007 - la o creştere economică de 6,5% - până la 505 miliarde lei în prezent.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite