money.ro
ActualitateCristina Popovici

VIDEO. Mii de austrieci au ieșit în strada împotriva Guvernului

Publicat la 16.12.2018, 14:58:59

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
VIDEO. Mii de austrieci au ieșit în strada împotriva Guvernului
Această adunare, la care au făcut apel organizaţii de stânga, marchează un an de la instalarea la putere, la 18 decembrie 2017, a unei coaliţii formate de către conservatorii tânărului cancelar conservator Sebastian Kurz şi partidul de extremă dreapta FPÖ.   Guvernul, care deţine până la sfârşitul acestui an preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE), şi-a multiplicat implementarea unor măsuri antimigraţie şi adoptarea unei legislaţii care stabileşte la 12 ore pe zi şi la 60 de ore pe săptămână durata maximă legală a timpului de muncă, scrie News.ro.   ”Noi vrem altă Austrie”, a subliniat Andreas Schieder, capul de listă al Partidului Social Democrat (SPD, opoziţie) în alegerile europene din mai 2019, în cadrul acestei defilări.   Mobilizarea pare însă mai slabă decât cea care a marcat precedenta instalare a extremei drepte la putere în Austria, în 2000.   După un an de guvernare, coaliţia de dreapta-extremă dreapta se bucură în continuare de o popularitate mare (55,5% din intenţiile de vot, cumulat, în sondaje), susţinută de o economie înfloritoare, într-un context de ascensiune a tendinţelor populiste în Europa şi în lume.  

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite