money.ro
🔔 Alerte
EuropaMihai Voican

VIDEO Ploi rare și inundații în cel mai fierbinte loc din lume: 1.000 de persoane sunt izolate

Publicat la 06.08.2022, 11:51:38

Distribuie:WhatsAppFacebookX
VIDEO Ploi rare și inundații în cel mai fierbinte loc din lume: 1.000 de persoane sunt izolate
Urmărește money.ro pe Google News

Ploi intense şi foarte rare au căzut, vineri, în Valea Morţii (Death Valley) din California şi au provocat inundaţii de proporţii, relatează AFP, citată de News.ro.

Precipitaţiile au dus la izolarea a aproximativ 1.000 de persoane, a anunţat parcul naţional care administrează zona.

„Aproximativ 500 de vizitatori şi 500 de angajaţi nu pot părăsi pentru moment parcul naţional american din cauza „ploilor fără precedent” care au provocat „inundaţii semnificative” şi închiderea tuturor drumurilor care deservesc parcul naţional, situat în estul Californiei.

https://twitter.com/i/status/1555714796644978688

„Toate drumurile care deservesc parcul sunt în prezent închise şi vor rămâne închise până când oficialii parcului vor stabili amploarea pagubelor”, au anunţat administratorii.

În urma inundaţiilor s-au rupt secţiuni de pavaj de pe drumuri şi au fost inundate birouri şi hoteluri.

În unele zone au căzut 37 de milimetri de ploaie, în condiţiile în care cantităţile medii totale anuale în regiune sunt „sub 50” de milimetri.

Parcul Naţional Death Valley „este cunoscut drept cel mai fierbinte loc din lume şi cel mai arid din America de Nord”, potrivit site-ului oficial al parcului naţional

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite