“Business Summer School este un program academic de învăţare într-un context internaţional, în cadrul căruia studenţi străini şi români, dar şi antreprenori şi manageri de pe piaţa locală participă la dezbateri, ateliere de lucru şi seminarii bazate pe studii de caz, susţinute de profesori de la Harvard Business Schoolşi manageri români şi străini cu experienţă internaţională”, spune Florin Grosu, directorul programului.
Programul Business Summer School se desfăşoară la Sibiu pe durata a două săptămâni, investiţia în acest program este de aproximativ 85.000 de euro, sumă acoperită în mare parte din sponsorizări, iar taxa de participare este de 350 de euro. Tema de anul acesta este “Investiţia în pieţele emergente, în conformitate cu criza economică la nivel global”.
“Business Summer School este un program organizat după modelul unui MBA care durează două săptămâni şi este gândit ca un eveniment elitist, la care sunt acceptaţi studenţii sau managerii cu rezultate excepţionale. Primim peste 400 de aplicaţii din partea celor interesaţi să se înscrie în program, dar cum numărul de locuri este limitat, organizăm un proces riguros de selecţie. Nu vrem să fie un program de masă, ne dorim ca la program să participe cei mai buni”, explică Florin Grosu.
Şcoala de vară de la Sibiu oferă cursanţilor, pe lângă oportunitatea de a învăţa de la cei mai buni profesori şi oameni de afaceri, posibilitatea de networking şi chiar şansa de a-şi găsi un job.
”În cadrul ediţiilor precedente, unii dintre managerii care au predat în cadrul programului au oferit propuneri de angajare cursanţilor cu rezultatele cele mai bune”, spune Grosu.
La ediţia de anul acesta vor mai participa Titus Bocseri, vice president Strategic Development Group/M&AWillis, Groups Holdings Limited, Andrei Hagiu, assistant professor Harvard Business School Business Strategy Unit, Bogdan Ciobotaru, vice president Morgan Stanley’s Central&Eastern European Group, Peter A. Coles, assistant professor Harvard Business School Negotiation, Organizations and Markets Unit, şi Eric Kish, senior vice president Rompetrol Group.
Business Summer School
- Şcoala de vară cu metode de predare Harvard Business School
- Cursurile sunt predate de profesorii Harvard Business School şi de manageri români şi străini cu reputaţie internaţională
- Investiţia în program a fost de aproximativ 85.000 de euro, iar taxa de participare este de 350 de euro
Sursa: BSS



