money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Viitorul manager privat al Romgaz ar putea câştiga 4,5 milioane de euro anual. Ministerul Economiei neagă

Publicat la 10.09.2011, 09:09:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Viitorul manager privat al Romgaz ar putea câştiga 4,5 milioane de euro anual. Ministerul Economiei neagă

Managerii privaţi pot câştiga milioane euro pe an pentru performanţă la companiile de stat

Informaţia apare într-un proiect trimis Guvernului spre aprobare. Potrivit Mediafax, proiectul a fost asumat de ministrul Economiei, Ion Ariton, şi de cel al Transporturilor, Anca Boagiu, în subordinea cărora se află majoritatea companiilor care vor avea manageri privaţi.

Contactaţi de Adevărul, oficialii Ministerului Economiei au negat existenţa acestui document şi faptul că ar fi semnat de ministrul Economiei, Ion Ariton.

"Cel mai probabil, este o iniţiativă legislativă aflată în dezbatere publică", ne-a declarat, ulterior, Florin Staicu, consilier al ministrului Economiei.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au refuzat să comenteze aceste informaţii.

Cu doar câteva ore înainte de apariţia acestei ştiri, premierul Emil Boc declara că nivelul de salarizare şi criteriile de performanţă pentru managerii privaţi vor fi decise de către firmele de head-hunting care vor fi angajate în acest sens. Citește mai departe pe www.adevarul.ro

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite