Surse citate de agenţia Reuters spun că toate băncile germane au trecut testele de stres.
Săptămâna trecută, surse apropiate situaţiei au anunţat că până la 15 bănci din Uniunea Europeană, dintr-un total de 91 evaluate, vor pica testele de stres prin care va fi verificată soliditatea lor financiară, fiind de aşteptat ca aceastea să provină din Grecia, Germania, Portugalia şi Spania.
Autoritatea Bancară Europeană (ABE), care conduce procesul de evaluare, şi Banca Centrală Europeană (BCE), care stabileşte scenariile macroeconomice, vor condiţii mai stricte de promovare.
Anul trecut, bănci irlandeze care au promovat testele au fost ulterior nevoite să primească sprijin financiar pentru a evita falimentul.
"Câte bănci ne aşteptăm să nu treacă testele? Aş spune 10-15", a declarat un bancher important din zona euro.
ABE vrea ca numărul băncilor care nu promovează testele să fie mai mare ca anul trecut, pentru a dovedi că verificările sunt serioase, a declarat o a doua sursă, adăugând că autoritatea nu vrea să meargă şi mai departe pentru a nu provoca panică şi să amplifice astfel criza datoriilor.
Viitorul şef BCE: Băncile italiene vor trece cu brio testele de stres
Publicat la 08.07.2011, 13:05:26
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
