“Petrom dezminte informaţiile apărute în Ziarul Financiar referitoare la o posibilă tranzacţie pentru vânzarea a 139 benzinării către compania petrolieră NIS. Compania evaluează în mod constant performanţa benzinăriilor din reţeaua proprie în vederea optimizării acesteia” se arată în comunicatul companiei petroliere.
Tranzacţia ar avea totuşi sens. Pe de o parte, ruşii de la Gazprom, care deţin, prin divizia Gazprom Neft, compania petrolieră din Serbia, nu şi-au ascuns dorinţa de a penetra piaţa românească”Suntem interesaţi de toate posibilităţile pe care regiunea Balcanilor le oferă. În afară de Serbia şi Bosnia-Herţegovina, Gazprom Neft este interesată de Bulgaria, România, Muntenegru, Macedonia şi părţi din Croaţia. În aceste ţări vedem oportunităţi de cooperare în domeniul distribuţiei. În plus, România, Ungaria, Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina au potenţial şi în domeniul extracţiei de hidrocarburi”, spunea, în primăvară, directorul adjunct al Gazprom Neft, Kiril Kravchenko.
În plus, potrivit surselor citate de Ziarul Financiar, NIS si-a numit directorul general pentru afacerile din România şi, mai mult, este interesată şi de construirea unor rezervoare la Timişoara, dat fiind că oraşul românesc este legat prin conducte de Pancevo, locul unde NIS are o rafinărie.
Pe de altă parte, OMV a spus răspicat că este interesată momentan cu prioritate de partea de explorare de producţie de hidrocarburi şi de piaţa de electricitate. Săptămâna trecută, noul şef al OMV, Gerhard Roiss, a spus că firma va renunţa la active de un miliard de euro, pe segmentul de rafinare şi marketing, dar nu a nominalizat o listă de active care vor fi vândute/închise şi nici nu a pomenit de vreo ţară în care OMV va opera modificări ale business-ului.
OMV Petrom operează o reţea de 550 de benzinării în România, sub brandurile Petrom, PetromV şi OMV.
Vinde austriacul benzinăriile OMV din România ruşilor? Petrom neagă
Publicat la 29.09.2011, 09:26:21
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
