BET-Mini este un contract futures care are ca suport indicele celor mai lichide zece actiuni, BET, impartit la zece. Derivatul BET-Mini va avea o lichiditate mai mare decat cea a contractului la termen pe BET, pentru ca va fi accesibil mai multor categorii de investitori, fiind necesari mai putini bani in cont pentru a putea tranzactiona. Investitia minima intr-un contract la termen pe indicele BET va fi de circa 1.600 de lei, la o marja de 20%, potrivit estimarilor analistilor.
“Conducerea Bursei analizeaza si aceasta posibilitate, insa nu s-a luat nicio decizie. Vom mai discuta dupa lansarea derivatelor”, a declarat pentru Business Standard directorul general al BVB, Stere Farmache.
Bursa va introduce din aceasta luna tranzactiile cu derivate. “Sistemul tehnic este pus la punct si s-a terminat si pregatirea reprezentantilor societatilor de brokeraj.
Mai trebuie sa stabilim data cand vom incepe tranzactiile cu derivate”, a mai spus Farmache. In prima faza, vor fi aduse pe piata numai contractele construite pe indicele BET, iar ulterior, vor fi introduse si futures pe indicele societatilor de investitii financiare, BET-FI. La sfarsitul lunii august, Bursa a modificat componenta si modalitatea de calcul a indicilor bursieri.



