În acest context, Violeta Alexandru a anunțat pe pagina personală de facebook că Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a finalizat raportul de control cu privire la condiţiile de muncă de pe şantierul dezvoltatorului imobiliar din sectorul 4 din Bucureşti unde mai mulţi muncitori străini au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus.
"Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a terminat verificările şi a finalizat raportul de control cu privire la condiţiile de muncă de pe şantierul dezvoltatorului imobiliar din sectorul 4, despre care opinia publică a aflat sâmbătă seară. Mai mulţi muncitori indieni au fost depistaţi cu Covid-19. Raportul a fost finalizat în 3 zile. Bun.", a notat Violeta Alexandru pe Facebook.
Totodată, ministrul Muncii a menţionat că a solicitat ITM Bucureşti să "comunice public" concluziile verificărilor şi a subliniat că la momentul în care s-a deplasat pe şantierul respectiv a înţeles că instituţiile de control au nevoie de o coordonare mai bună.
"Când am ajuns în preajma şantierului, tocmai pentru că am nevoie să aprofundez rapoartele scrise, mi-am dat seama că este nevoie de coordonare între instituţii. Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (aflată deja acolo când am ajuns), ITM Bucureşti, Inspectoratul General pentru Imigrări, Jandarmerie (şi ea acolo). Funcţionează coordonarea între instituţii atunci când este făcută de la cel mai înalt nivel. Altfel, riscă să nu", a apreciat Violeta Alexandru.





