Consiliul de Administratie al Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră, l-a numit pe Viorel-Sorin Ciutureanu în funcţia de director general, pentru patru ani, până în iunie 2027. De asemenea, Adriana Frangu a fost numită în funcţia de director financiar al companiei.
Ciutureanu era director general provizoriu la Oil Terminal SA, în luna mai i s-a prelungit pentru a patra oară mandatul, din iulie 2022 de când a expirat mandatul de patru ani, respectiv 2 iulie 2018-1 iulie 2022.
”Societatea Oil Terminal SA informeaza actionarii si partile interesate, în completarea Raportului curent nr. 320 din 05.05.2023, ca a fost finalizată procedura de selecţie a directorului general si directorului financiar ai societăţii, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a intreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, Consiliul de Administratie al societăţii, întrunit în şedinţă in data de 19.06.2023, în baza recomandării Comitetului de Nominalizare şi Remunerare, a numit directorii cu contract de mandat, pentru o perioada de 4 ani (20.06.2023 - 20.06.2027) după cum urmează: Viorel-Sorin Ciutureanu în funcţia de director general, Adriana Frangu în funcţia de director financiar”, arată un anunţ transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Societatea îşi desfăşoară activitatea în 3 depozite, cu o capacitate totală de depozitare 1,4 milioane metri cubi.

![[P] Momentul potrivit pentru accesarea unui credit nebancar cu istoric negativ](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791362886510-sk21n1bmwc.jpg&w=1920&q=75)



