"E nevoie de avizul Uniunii Europene pentru înfiinţarea Companiei Farmaceutice Naţionale a declarat. Practic, Antibiotice Iaşi ar trebui să susţină Sanevit Arad şi Institutul Cantacuzino. Nu înţeleg de ce trebuie alăturate Sanevit Arad şi Antibiotice Iaşi. Dacă Sanevit ar avea produse competitive din punct de vedere al raportului calitate-preţ, ar avea şi clienţi. Preţurile medicamentelor nu au cum să scadă câtă vreme Antibiotice va susţine de fapt Unifarm, Sanevit şi Cantacuzino. Institutul Cantacuzino este el însuşi astăzi un bolnav cronic, dar merită investiţii viitoare" a declarat, la The Money Channel, Viorel Vasile, preşedinte al Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România.
Compania Farmaceutică Naţională (CFN) va grupa Antibiotice Iaşi, Unifarm, Sanevit şi Institutului Cantacuzino.
Transferul acţiunilor Antibiotice Iaşi se va face pe bază de protocol încheiat între AVAS şi Ministerul Sănătăţii (MS), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern. Hotărârea va intra în vigoare la data de 1 mai.
Compania Sanevit, care va intra în componenţa Companiei Farmaceutice Naţionale, a fost înfiinţată în 1992, printr-un credit extern de 37 de milioane de dolari, garantat de Guvern. Cu o capacitate de 125 de milioane seringi şi 390 de milioane ace pe an, Sanevit era considerată la acea vreme cea mai modernă fabrică de profil din Europa de Est. A început să producă în 1995. O scurtă perioadă a fost principalul furnizor de seringi şi ace de unică folosinţă pentru piaţa internă. În 1998 Ministerul Sănătăţii anulează hotărârea de guvern prin care spitalele româneşti erau obligate să achiziţioneze produsele de la Sanevit. Preşedintele Asociaţiei Micilor Acţionari de la Sanevit, Mircea Ardelean, susţine că în stocul companiei sunt peste cinci milioane de seringi şi ace de unică folosinţă, pe care Ministerul Sănatăţii nu le cumpară de la propria-i firma. Prin vânzarea produselor, producţia ar putea fi relansată. În plus, micii actionari ai fabricii de seringi din Arad acuză autorităţile că plănuiesc falimentarea societăţii controlate de stat. Ei spun că au fost preferate importurile pentru că astfel sunt comisioane de încasat.
Încă de la fondarea sa, Institutul Cantacuzino a fost un institut de stat. Veniturile sale proveneau, în principal, din subvenţii de la bugetul de stat, subvenţii de la societăţi private, vânzarea de seruri si vaccinuri sau donaţii. Anii de după război au adus câteva modificări în funcţionarea instituţiei. În perioada 1952-1955, sectorul de cercetare al institutului a primit în continuare bani de la buget, pe când sectorul de producţie îşi asigura propria finanţare. Din 1956 însă Institutul Cantacuzino redevine instituţie bugetară, dar nu pentru mult timp. Din 1970 până în 1990 instituţia este "unitate cu gestiune economică proprie". De la începutul anilor 90 până în prezent Institutul a funcţionat pe principii asemănătoare perioadei de început, parţial finaţat de la bugetul de stat.
În cei 88 de ani de existenţă, Institutul Cantacuzino a contribuit la dezvoltarea cercetării româneşti în domeniile microbiologiei şi patologiei experimentale. În prezent Institutul Cantacuzino deţine cea mai puternicã bază tehnică de cercetare în microbiologie, epidemiologie moleculară şi imunologie din ţară. Instituţia de cercetare are 33 de unităţi în ţară, o filială la Iaşi şi o staţiune pentru animale de experienţă la Băneasa. Pe lângă activitatea ştiinţifică în institut se desfăşoară şi activităţi de sănătate publică, concentrate în Centre de Referinţă.
Institutul Cantacuzino face parte din prestigioasa Reţea a Institutelor Pasteur şi Institutelor Asociate şi colaborează cu institute şi universităţi din: Franţa, Germania, Italia, SUA, Marea Britanie, Japonia sau Rusia.
