Viorica Dăncilă a făcut o nouă gafă, chiar în discursul în care își recunoștea greșelile
Publicat la 01.09.2018, 07:54:43
„Legat de PREȘIDENȚIA Consiliului Uniunii Europene, am văzut îngrijorările unora că nu suntem pregătiți, că vom avea probleme. Vă asigur că suntem în grafic atât din punct de vedere al organizării cât și logistic, că avem un program foarte bun, vom avea o PREȘIDENȚIE de succes”, a spus Dăncilă.
De când conduce Guvernul, prim-ministrul a fost criticat pentru numeroasele greşeli de exprimare, dar şi pentru desele gafe diplomatice.
„Am fost descumpănită de virulența atacurilor lansate asupra mea. Dar, cu timpul, am înțeles un lucru: că cei mai înverșunați adversari, care îmi numără virgulele sau greșelile de exprimare, nu au altceva de criticat și, atunci, se limitează doar la aceste lucruri. Da, poate că am greșit. Este o presiune imensă, este o oboseală imensă. Și poate de multe ori, din neatenție sau pe fondul oboselii, am făcut greșeli și poate voi mai face. Dar vă asigur de un singur lucru: nu o să greșesc niciodată în deciziile pe care le voi lua pentru România și pentru români”, a fost răspunsul premierului.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
