VIORICA DĂNCILĂ și NELU BARBU au vorbit AIUREA. Guvernul le retrage afirmațiile
Publicat la 10.09.2019, 05:31:10
Guvernul retrage afirmațiile premierului Viorica Dăncilă și ale purtătorului de cuvânt Nelu Barbu, privitoare la adoptarea unui proiect de HG privind pragul de 100 de lei impus autorităților locale pentru acordarea burselor pentru elevi, potrivit unei rectificări făcute de Guvern. La scurt timp după anunțul oficial, reprezentanții Guvernului au anunțat Edupedu că „a fost vorba despre o greșeală a celor de la Ministerul Educației”.
„Printr-o hotărâre pe care o vom adopta astăzi, stabilim un prag valoric sub care bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social de care beneficiază elevii din învățământul preuniversitar, să nu poată scădea. Luăm această decizie pentru a reduce diferențele foarte mari cu privire la cuantumul burselor alocate de către administrațiile publice locale.”
Potrivit analizei Guvernului, au fost constatate discrepanțe între sumele alocate burselor/fiecare categorie de bursă/ județ/unitate administrativ-teritorială, fiind acordate burse de la 8 lei până la 1.000 de lei.
Purtătorul de cuvânt, Nelu Barbu, a anunțat la rândul său:
„Bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social acordate, începând cu anul școlar 2019-2020, elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, vor avea un cuantum minim de 100 de lei.”
Articolul integral pe EDUPEDU.RO
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
