Grupul de prietenie pentru România din Camera Reprezentanţilor este condus de un republican şi o democrată, respectiv Michael Turner (republican, statul Ohio) şi Loretta Sanchez (democrat, statul California). Michael Turner este preşedintele Subcomitetului pentru forţe strategice din cadrul Comisiei pentru forţele armate a Camerei Reprezentanţilor, în ale cărui competenţe intră dimensiunea legislativă a politicilor americane în domeniul apărării antirachetă. Loretta Sanchez este vicepreşedintele acestui organism al Congresului SUA.
Potrivit MAE, Grupul "are rolul de a încuraja interacţiunea cât mai strânsă dintre membrii Congresului american şi membrii Parlamentului României şi de a promova cu prioritate în cadrul Congresului temele de interes pentru consolidarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, inclusiv perspectiva accesului României în programul american Visa Waiver".
Bogdan Aurescu, secretar de stat în MAE, s-a întâlnit vineri, la Washington, cu cei doi congresmeni americani şi a salutat demersul celor doi interlocutori, formalizat în chiar ziua întâlnirii, de reconstituire a Grupului de prietenie pentru România (Romanian Caucus) din Camera Reprezentanţilor.
Secretarul de stat român a subliniat importanţa pentru România şi cetăţenii români a liberalizării regimului de vize, în contextul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări. Ambii membri ai Congresului au arătat că înţeleg foarte bine caracterul simbolic al acestei problematici şi "au exprimat disponibilitatea de a susţine o soluţie legislativă adecvată care să conducă la realizarea acestui obiectiv, în condiţiile în care la nivelul Congresului american este în curs de examinare un proiect de lege vizând înlocuirea criteriului ratei de refuz al cererilor de viză cu criteriul ratei de şedere (overstay rate)", precizează MAE.
Cu prilejul întrevederilor cu membrii Congresului a fost discutat stadiul procesului de participare a României la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă şi au fost abordate şi alte aspecte de interes privind relaţia bilaterală româno-americană.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a confirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că preşedintele american Barack Obama doreşte o modificare în ceea ce priveşte criteriile de intrare în Visa Waiver, programul care permite cetăţenilor unei ţări să călătorească în Statele Unite fără a mai fi nevoie de a obţine în prealabil viză de intrare. Modificarea criteriilor de calificare pentru programul Visa Waiver ţine însă de Congres.
Potrivit modificării legislative susţinute de preşedintele Obama, nu va mai fi luată în considerare rata de refuzuri a vizelor, ci proporţia de persoane care depăşesc şederea legală în Statele Unite. Proporţia acestor persoane nu va trebui să depăşească 3%. "Dacă ai primit o viză de vacanţă de şase săptămâni şi ai stat opt, atunci ai stat mai mult decât era legal", a explicat ambasadorul Gitenstein. El a arătat că în cazul în care această lege va trece în forma susţinută de preşedintele Obama, "ar putea avea o implicaţie pozitivă" asupra participării României la programul Visa Waiver. "Sunt mai mulţi de 'dacă' aici, trebuie să treacă în forma propusă de preşedinte şi trebuie ca rata persoanelor din ţara dvs. care stau mai mult decât le permite viza să nu depăşească 3%", a subliniat ambasadorul SUA la Bucureşti.
România, alături de Bulgaria şi Polonia, sunt singurele ţări membre UE ai căror cetăţeni mai au nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite. De la 1 iulie 2009, pentru ca o ţară să intre în Visa Waiver trebuie să aibă o rată de refuz a vizelor sub 3%, după ce anterior pragul fusese de 10%, ceea ce a permis majorităţii statelor UE foste comuniste să obţină intrarea în Visa Waiver.
În timpul fostei administraţii Bush, au existat la un moment dat discuţii ca pentru aliaţi de nădejde în războiul din Irak şi Afganistan, cum sunt România şi Polonia, să se facă o excepţie de la prevederile legale pentru calificarea în Visa Waiver. Aceste propuneri nu s-au materializat însă.
România a avut anul trecut o rată de refuz a vizelor de 24,8% , în scădere cu 1,5 procente faţă de anul precedent, în condiţiile în care acest indicator este cel mai mare obstacol pentru intrarea sa în programul Visa Waiver, prin care se elimină obligativitatea vizelor.
"Partea luminoasă a acestei perspective este că 75% dintre românii care aplică pentru viză o şi primesc, dar totuşi trebuie să faceţi mai multe eforturi pentru a reduce rata de refuzuri", a îndemnat joi ambasadorul SUA la Bucureşti, într-o conferinţă de presă.
Rata de refuz a vizelor SUA pentru români, în primele cinci luni ale anului 2011, a fost de 22%, a declarat joi, la solicitarea NewsIn, Biroul consular al SUA. În cazul în care tendinţa s-ar menţine, ar însemna o scădere cu aproape trei procente comparativ cu rata înregistrată anul trecut.
Bulgaria a ajuns anul trecut la o rată de respingere a vizelor de 17,2%, similară cu cea din 2009 (când era de 17,8%), în schimb polonezii şi-au îmbunătăţit în 2010 rata de refuz, ajungând 9,8%, în condiţiile în care cu un an înainte înregistrau 13,5%.
În aprilie 2010, pentru a îmbunătăţi rata de respingere a vizelor, Ministerul român de Externe în colaborare cu Ambasada SUA la Bucureşti a lansat o campanie de informare a populaţiei intitulată "VIZĂ PENTRU SUA". Proiectul desfăşurat în comun de Ministerul de Externe şi Ambasada SUA la Bucureşti vizează prezentarea de informaţii privind procedura de solicitare a unei vize temporare pentru Statele Unite, demers ce sprijină îndeplinirea criteriilor tehnice de către România pentru includerea în programul Visa Waiver. Cu această ocazie, ministrul român de externe, Teodor Baconschi, îşi declara un "optimism relativ" în legătură cu eliminarea vizelor pentru SUA impuse cetăţenilor români, menţionând că acesta se bazează pe substanţa şi valoarea parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite.
Vizele, în atenţia unui grup de prietenie pentru România constituit în Camera Reprezentanţilor
Publicat la 04.06.2011, 07:24:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
