money.ro
Actualitatemoney.ro

Vlădescu: Trebuie să ajustez dur cheltuielile. Am mai dat 90.000 de oameni afară. Nu mi-e frică

Publicat la 01.04.2010, 12:49:42

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vlădescu: Trebuie să ajustez dur cheltuielile. Am mai dat 90.000 de oameni afară. Nu mi-e frică

“Din păcate, sectorul public nu s-a ajustat în 2009. Aşadar, trebuie să se ajusteze foarte dur în zona cheltuielilor de personal şi a celor sociale (pensii şi ajutoare – n.r.). Acum sunt 9% din PIB cheltuielile de personal şi 12% cheltuielile sociale. Trebuie să ajungă la 7% din PIB, respectiv 9-10% din PIB”, a declarat Vlădescu.

El a subliniat că are puterea, cu ajutorul aparatului propriu din Minister, să facă o ordonanţă de urgenţă care să spună că anul acesta cheltuielile de personal nu vor depăşi 8% din PIB.

Întrebat de jurnaliştii ZF despre soluţii pentru atingerea acestei cifre, Vlădescu a lăsat să se înţeleagă că nu-i este frică să dea afară un număr important de angajaţi.

“Mi s-a întâmplat într-o companie de-a mea să trebuiască să dau afară 25% din oameni şi am făcut-o”, a spus Vlădescu.

El a subliniat însă că la stat e puţin mai greu, în sensul că trebuie să găsească o soluţie care să nu conducă la destabilizarea politică şi socială a României.

Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, participant la discuţie, i-a replicat ministrului Finanţelor că sectorul privat a fost forţat să dea zeci de mii de oameni afară “şi nu s-a mai creat nici o destabilizare politică sau socială”.

Vlădescu a răspuns că domeniul public este un alt fel de sistem. Că una este să plece 3-5 oameni dintr-o companie şi alta e să plece câteva zeci de mii, odată, din sistemul public.

Însă, ministrul a subliniat iarăşi un episod de disponibilizări din trecutul lui.

“În 1997 au plecat 90.000 de mineri acasă. Deci nu pot spune că ar exista frică”, a ţinut să reamintească Vlădescu, secretar de stat în Ministerul Industriilor, în acel an.

Puteţi urmări aici dezbaterea

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite