money.ro
Actualitatemoney.ro

Vladimir Pasti: În apărarea “mogulilor”

Publicat la 30.11.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vladimir Pasti: În apărarea “mogulilor”

În prima etapă, care a durat de prin 2007 până pe la mijlocul lui 2008, “mogul” a însemnat “capitalist român rău, proprietar al unor companii de mass-media”. În felul acesta, “mogulul” a fost definit ca o subspecie - cea mai rea - a speciei generale de “capitalişti români răi, implicaţi în politică”, denumiţi generic “oligarhi” în discursul băsescian; o diviziune a genului proxim de “băieţi deştepţi”, adică întreprinzători români oportunişti, care utilizează conjuncturile economice şi financiare şi slăbiciunile legislative pentru a obţine profituri peste medie, fără a încălca legea. Programul politic al lui Traian Băsescu implica lupta acestuia cu “băieţii deştepţi” de toate categoriile. Conform ideologiei prezidenţiale, “băieţii deştepţi” au două mari caracteristici negative: pe de o parte, ei sunt responsabili de toate relele din România, iar pe de altă parte, ei reprezintă infrastructura economică şi socială a adversarilor politici ai preşedintelui Băsescu, adică toate partidele politice, altele decât PDL.

Iniţial, preşedintele Traian Băsescu s-a luptat cu foştii şi noii comunişti şi cu securitatea, câtă mai rămăsese. Destrămarea ADA a făcut ca această luptă de două decenii a tranziţiei politice româneşti să fie insuficientă, căci liberalii lui Tăriceanu - şi apoi ai lui Crin -, ca şi UDMR, erau mai greu de asociat cu vechea “nomenklatură” decât mulţi dintre apropiaţii preşedintelui. Aşa încât, preşedintele a făcut o a doua cotitură ideologică esenţială - prima a constat în transformarea, peste noapte, a PD din partid social-democrat în partid popular -, reorientând politica românească pe o nouă axă a luptei binelui împotriva răului. Simplă şi clară. Binele este el însuşi, alături de susţinătorii săi. Răul sunt “băieţii deştepţi”, dintre care mai răi sunt cei implicaţi în politică, adică “oligarhii”, iar cei mai răi dintre oligarhi sunt “mogulii” care, în calitatea lor de proprietari de ziare şi televiziuni, angajează “tonomate” (ziarişti plătiţi) care îl critică pe preşedinte şi/sau pe susţinătorii săi.

În etapa a doua, lucrurile au fost mai precis definite. Deoarece, cu excepţia televiziunii şi a radioului publice, toată mass-media românească este privată, iar o parte a ei îl susţine totuşi pe preşedintele Băsescu, începând cu 2009, conceptul politic de “mogul” a fost mai precis definit, el referindu-se la o mulţime cu numai două elemente: Dan Voiculescu, proprietarul trustului Intact, şi S.O. Vântu, proprietarul grupului Realitatea-Caţavencu. Conform discursului preşedintelui Băsescu, cei doi sunt principalii responsabili de eşecul politicilor prezidenţiale şi, foarte posibil, de eşecul încercării actuale a lui Traian Băsescu de a căpăta un nou mandat de preşedinte. Iată o luptă inegală. De o parte, preşedintele aliat cu poporul; de partea cealaltă, 2 (doi!) oameni “răi”.

Când, purtat de logica propriei ideologii, ca şi de nervi, preşedintele Traian Băsescu a pus viitorul României să depindă de rezultatul acestei bătălii insignifiante, a pierdut şi “poporul”, şi alegerile. Şi a pierdut şi confruntarea cu cei doi, care, siliţi de piaţa cotelor de audienţă, s-au dovedit a fi mult mai aproape de public - adică de popor - decât “chiriaşul” de la Cotroceni.


> Vladimir Pasti este profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti şi director INSOMAR.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite