Vladimir Putin va participa la summit-ul NATO de la Bucureşti
Publicat la 12.02.2008, 14:37:45
"Aceasta demonstrează încă o dată faptul că Rusia este deschisă la dialog pe orice temă", a adăugat şeful diplomaţiei ruse, în cadrul unei prezentări a unui raport intitulat "Perspectivele de dezvoltare şi cooperare europeană văzute de Moscova".
Anunţul invitării lui Putin la summit-ul de la Bucureşti a fost făcut de purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai, în 23 ianurie. Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, care prezidează Consiliul NATO-Rusia, a propus ca lucrările acestuia să se desfăşoare la Bucureşti la nivelul şefilor de stat şi de guvern şi l-a invitat pe preşedintele Putin să participe, a declarat Appathurai într-o conferinţă de presă.
Scheffer, la rândul său, a confirmat personal, săptămâna trecută, la conferinţa de securitate de la Munchen, că preşedintele rus a fost invitat la summit-ul de la Bucureşti.
Este pentru prima dată când Putin va participa la un Consiliu NATO-Rusia după ce l-a coprezidat, la crearea acestui forum, în 2002, la Pratica di Mare, în Italia.
Putin va fi, la data summit-ului de la Bucureşti, la finalul ultimului său mandat. Alegerile prezidenţiale prin care ar urma să fie desemnat succesorul său, Dmitri Medvedev, sunt prevăzute la 2 martie. Transferul de putere este însă prevăzut pentru începutul lunii mai.
Participarea lui Putin intervine într-un moment de puternică încordare între Moscova şi Occident, după ce Moscova şi-a suspendat participarea la Tratatul asupra Forţelor Convenţionale în Europa (CFE), iar bombardierele ruse şi-au reluat survolările, revenind la practica ce devenise desuetă odată cu sfârşitul Războiului Rece.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
