Recent, Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Informaţii şi Securitate au creat un grup de urmărire penală, în cadrul căruia s-a discutat despre "investigarea şi aprecierea acţiunilor factorilor de decizie, care au admis declanşarea violenţelor postelectorale din aprilie 2009", transmite serviciul de presă al Procuraturii Generale de la Chişinău.
UNIMEDIA aminteşte că Vladimir Voronin a declarat după protestele din 7 aprilie că e mai bine "să fie distruse două clădiri", decât să "fie vărsat sânge de om", referire la ordinul pe care îl primiseră poliţiştii de a se retrage de la Parlament şi Preşedinţie, în momentul în care forţele de ordine erau obligate să păzească principalele instituţii ale statului. Până în acest moment, nu se cunoaşte cine a ordonat retragerea poliţiştilor.
Alte semne de întrebare, pe care presa le-a formulat după acţiunile violente de protest, se referă la prezenţa unui grup de tineri poliţişti, studenţi la Academia de Poliţie, în faţa mulţimii de circa 30.000 de protestatari, în timp ce alte câteva sute de poliţişti, bine echipaţi, se aflau în spatele Preşedinţiei şi Parlamentului, dar nu au intervenit.
Ex-preşedintele Voronin şi-a depăşit atribuţiile şi în alte cazuri, când a decis introducerea regimului de vize pentru cetăţenii români şi amnistierea tinerilor arestaţi.
Un alt oficial, care a lansat o declaraţie şocantă în timpul evenimentelor din aprilie, este fostul premier Zinaida Greceanîi, care a ameninţat tinerii protestatari că poliţia îi va împuşca, dacă vor încerca să ia cu asalt clădirea Guvernului.
Ulterior, reprezentanţii forţelor de ordine, de această dată bine dotaţi şi echipaţi, au arestat câteva sute de tineri, pe care i-ar fi torturat în izolatoarele poliţiei. În urma protestelor din capitala Republicii Moldova, patru tineri au decedat în condiţii neclare, despre care presa a scris că ar avea o legătură directă cu loviturile aplicate de poliţişti.
Vladimir Voronin ar putea fi anchetat penal în legătură cu protestele din aprilie
Publicat la 25.10.2009, 09:31:25
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
