money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Vodafone România intra pe piata de telefonie fixa

Publicat la 12.12.2006, 16:43:53

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vodafone România intra pe piata de telefonie fixa
Vodafone România va oferi şi servicii de telefonie fixă şi a cerut ANRC alocarea de numere geografice în acest sens.

Potrivit directorului general al Vodafone Romania, Liliana Solomon,  compania deţine licenţa pentru operaţii de telefonie fixă încă din 2003. Directorul general nu a precizat câte numere a solicitat Vodafone la ANRC, însă "e o plajă mare care depăşeşte numărul de clienţi ISS". În momentul de faţă numerele fixe din reţeaua Vodafone ISS încep cu prefixul 0725, dar în curând vor avea prefixul 021.

Solomon a precizat că nu există nici o implicare a Romtelecom în operabilitatea serviciilor ISS, dată fiind conexiunea mobil - fix complexă care asigură autonomia reţelei fixe pentru companii a Vodafone. În sectorul business Vodafone este liderul pieţei din România cu o cotă de 43,2%, în timp ce Orange România are 38,1%.

Vodafone doreşte să încheie parteneriate cu firme româneşti de telecomunicaţii prin linii fixe sau ar putea să îşi dezvolte propria reţea pentru a oferi servicii complete de telecomunicaţii, a spus Donovan, director general al diviziei Vodafone pentru Europa de Est, Orientul Mijlociu, Asia-Pacific şi Africa.

Vodafone România a înregistrat în primul semestru din 2006 venituri din servicii de 603,5 milioane dolari, în creştere cu 31% faţă de perioada similară a anului trecut.

Grupul britanic de telefonie mobilă Vodafone a înregistrat câştiguri înainte de plata taxelor de 6,24 miliarde de lire sterline şi venituri de 15,6 miliarde de lire pentru prima jumătate a anului 2006.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite