Vodafone şi Carpatica Asig. au câştigat, luni, licitaţiile pentru închirierea spaţiilor comerciale din noul corp de legătură dintre terminalele plecări şi sosiri ale Aeroportului Otopeni, a declarat pentru agenţia NewsIn, Valentin Iordache, directorul Departamentului Relaţii Externe AIHCB.
"Licitaţia pentru închirierea spaţiilor comerciale din corpul de legătură dintre terminalele plecări şi sosiri internaţionale, curse interne ale Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti a avut loc la Bursa de Mărfuri. Spaţiile au avut ca destinaţii derularea activiăţilor de comercializare produse şi servicii de telefonie mobilă, de comercializare poliţe de asigurări şi activităţi bancare", a explicat Valentin Iordache.
Cu toate că au fost scoase la licitaţii câte două spaţii comerciale, societăţile de profil nu au fost interesate de închirierea acestora. Astfel, două societăţi s-au arătat interesate să participe la licitaţia privind activităţile de comercilizarea produselor şi serviilor de telefonie mobilă, însă singura care s-a prezentat la licitaţie a fost Vodafone. Situaţia a fost asemănătoare şi în cazul licitaţiei pentru societăţile de asigurări, spaţiul comercial fiind atribuită prin licitaţie deschisă societăţii Carpatica Asig. Nici o unitate bancară nu a participat la licitaţia pentru închirierea spaţiilor comerciale din corpul de legătură. Potrivit reprezentantului Aeroportului Intenaţional Henri Coandă, licitaţiile pentru spaţiile care nu au fost atribuite luni vor fi reluate pe 22 noiembrie.
Pentru închirierea spaţiilor, societăţile de telefonie mobilă trebuie să plătească 50 euro/metru pătrat, suprafaţa fiind de 44 metri pătraţi, cele de asigurări 200 euro/metru pătrat pentru o suprafaţă de 4 metri pătraţi, iar cele bancare 200 euro/metru pătrat pentru 90 de metri pătraţi.
Marţi vor fi licitaţiile pentru închiriere spaţiile comerciale pentru activităţile informative şi recreative, pentru farmacii şi pentru restaurante.
Noul corp de legătură a fost inaugurat la începutul lunii octombrie şi asigură un tranzit rapid între fluxul de sosiri interne şi de plecări internaţionale, constituind totodată o zonă comercială de petrecere a timpului liber înainte de îmbarcare sau între două zboruri. Investiţia s-a ridicat la aproximativ 2,5 milioane de dolari.
Vodafone si Carpatica Asig au castigat licitatia pentru spatiile din Otopeni
Publicat la 06.11.2006, 17:24:45
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



