money.ro
ActualitateAnghel Alexandru

Volksbank face curățenie în creditele neperformante

Publicat la 28.07.2014, 09:29:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Volksbank face curățenie în creditele neperformante

Potrivit unui comunicat al băncii, 84% din pachet, respectiv 415,8 milioane de euro, reprezintă credite imobiliare de retail garantate, cu întârzieri mai mari de 90 de zile, iar 16% (7,92 milioane de euro) sunt finanţări corporate.

 

Garanţiile aferente sunt proprietăţi rezidenţiale, spaţii comerciale şi terenuri.

 

Portofoliul a fost vândut unui consorţiu format din Deutsche Bank, AnaCap Financial Partners LLP, HIG Capital International Advisers şi APS Holding SE.

 

“Reducerea portofoliului de credite neperformante reprezintă un alt moment - cheie în cadrul strategiei noastre de repoziţionare. În acelaşi timp, continuăm să ne concentrăm pe creşterea profitabilităţii businessului”', a declarat Benoit Catel, preşedintele Volksbank România.

 

Potrivit reprezentanţilor băncii, vânzarea nu a avut impact asupra capitalului, rata de solvabilitate rămânând la peste 20%, şi nici nu va influenţa profitul pe 2014.

 

Vicepreşedintele Volksbank, Alexander Tscherteu, a precizat că este prima tranzacţie de acest gen de pe piaţa bancară locală şi “vor mai urma şi alte bănci, cu siguranţă”.

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite