Vineri, Volkswagen a fixat un termen limită pentru luni, 29 iunie, până la care Porsche trebuie să decidă dacă acceptă un plan de fuziune al celor doi producători auto, potrivit ediţiei online a The Wall Street Journal.
Potrivit ediţiei de sâmbătă a publicaţiei germane Der Spiegel, planul prevede ca Volkswagen să preia 49% din afacerea de maşini sport a Porsche, pentru 3-4 miliarde euro, iar directorul executiv al Porsche, Wendelin Wiedeking, şi preşedintele companiei, Wolfgang Porsche, trebuie să dea un răspuns până la finalul acestei luni. Volkswagen a ameninţat că ar putea să ceară ca Porsche să ramburseze în septembrie creditul de 700 milioane euro pe care i l-a acordat în luna mai, dacă Porsche respinge oferta, a relatat Der Spiegel, fără a cita surse.
În replică, Wolfgang Porsche şi adjunctul său, Wolfgang Porsche, un reprezentant al angajaţilor, au precizat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că au primit un ultimatum de la Volkswagen şi landul Saxonia Inferioară, pe care îl resping, potrivit Reuters. "Nu vom accepta şantajul. Ultimatumurile nu-şi au locul în secolul XXI", au declarat cei doi, în comunicat. "Sperăm foarte mult, în interesul ţelurilor comune, că autorii ultimatumului îşi vor regăsi calmul şi vor înainta propunerile în discuţii interne şi nu prin presă", se mai arată în comunicatul Porsche.
Ca parte a propunerii Volkswagen, fondul public de investiţii din Qatar, Qatar Investment Authority, urmează că cumpere opţiunile de cumpărare de acţiuni VW deţinute de Porsche, ceea ce ar avea ca rezultat integrarea afacerii de maşini sport a Porsche în cadrul activităţii Volkswagen, potrivit Der Spiegel. Volkswagen nu a avut nicio reacţie la răspunsul Porsche, iar fondul din Qatar nu a fost disponibil pentru comentarii.


