Volkswagen a depășit cel mai grav scandal din istoria companiei
Publicat la 12.12.2015, 09:41:53
Cererea pentru principalele branduri ale grupului german — Volkswagen, Audi, Porsche și Seat — a fost afectată de scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria companiei, care a izbucnit în 18 septembrie în SUA și apoi s-a extins în întreaga lume.
Luna trecută, grupul VW a livrat pe plan global 833.700 vehicule, în scădere cu 2,2% față de cele 852.900 unități vândute în noiembrie 2014.
În timp ce pe piața din SUA s-a înregistrat un declin de 15,3% al vânzărilor VW, la 45.300 unități, problemele economice cu care se confruntă Brazilia și Rusia au provocat, de asemenea, scăderea livrărilor, de 51,4% și, respectiv, 31,8%. În schimb, grupul german a raportat majorarea vânzărilor cu 2,6% în Europa Occidentală (270.400 vehicule) și cu 5,5% în China (329.000 unități).
În primele 11 luni din acest an, livrările VW pe plan global au scăzut cu 1,7%, la aproape 9,1 milioane de vehicule, față de 9,2 milioane de unități livrate în perioada similară din 2014.
Directorul general al VW, Matthias Mueller, a recunoscut că "grupul Volkswagen și brandurile sale se confruntă acum cu o perioadă dificilă", dar a apreciat loialitatea clienților companiei.
Vânzările de autovehicule de pasageri Volkswagen au scăzut cu 2,4% în noiembrie, la 496.100 unități, în timp ce în primele 11 luni din acest an livrările au înregistrat un declin de 4,5%, la aproximativ 5,34 milioane. Anul trecut brandul VW a livrat pe plan global 6,12 milioane de vehicule.
Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
