Volkswagen, care deţine branduri ca Audi şi Porsche, lucrează atât la proiectarea de automobile autonome ale viitorului, cât şi la funcţii de asistenţă a şoferilor pentru vehiculele actuale. Dar brandul VW a dezvoltat astfel de funcţii în mod independent.
Anul trecut, Volkswagen a consolidat unele dintre aceste eforturi de dezvoltare într-o filială numită Car.Software, pentru a se coordona mai bine între producători, fiecare companie gestionându-şi propria activitate în ceea ce priveşte software-ul, colaborând în acelaşi timp la funcţiile de siguranţă de bază, cum ar fi detectarea obstacolelor.
Dar companiile din cadrul grupului încă foloseau sisteme diferite pentru a dezvolta acel software, iar acordul anunţat joi înseamnă că vor avea un furnizor comun de cloud, a declarat pentru Reuters Dirk Hilgenberg, director general alCar.Software, într-un interviu.
Acordul cu Microsoft va facilita, de asemenea, implementarea actualizărilor de software pentru a adăuga noi caracteristici maşinilor - o practică care a ajutat Tesla să se diferenţieze de multe companii rivale, încă de la început.

