Volkswagen Scirocco va fi lansat cel târziu în luna noiembrie pe piaţa românească - GALERIE FOTO
Publicat la 16.06.2008, 15:41:48
Potrivit unui comunicat al companiei Volkswagen, remis, agenţiei NewsIn, cea de-a treia generaţie a lui Scirocco îşi va face debutul pe piaţă în luna august. Dimensiunile maşinii sunt de 4,25 m lungime, 1,40 m înălţime şi 1,81 lăţime, în timp ce ampatamentul este de 2,57 metri. Habitaclul poate găzdui fără probleme patru adulţi, iar capacitatea de încărcare este de 292 litri, capacitatea de încărcare putând creşte până la volumul de 755 litri.
Scirocco beneficiază de o motorizare compusă dintr-o gamă de patru propulsoare TDI şi TSI. Motoarele TSI dezvolta 122 CP, 160 CP şi respectiv 200 CP, în timp ce motorul TDI are o putere de 140 CP. Printre dotările noului Scirocco se numără cutia de viteze cu dublu ambreaj în şapte trepte şi controlul suspensiilor. Pachetul de dotări standard cuprinde jantele din aliaj de 17 inch, scaunele faţă şi volanul reglabile pe înălţime, maneta frânei de mână îmbracată în piele, scaunele sport, scaunele din spate individuale şi rabatabile, geamurile electrice, sistemul de climatizare, programul electronic de stabilitate, sistemul de asistare la parcare, şase airbag-uri, servodirecţe dependentă de viteză şi nu în ultimul rând, suspensiile sport.
Volkswagen a lansat modelul Scirocco la Salonul Auto de la Geneva, în luna martie a acestui an. Prima generaţie a Scirocco a fost lansată în urmă cu peste 30 de ani.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
