Nici francezii de la Renault şi nici americanii de la Ford, două puternice grupuri auto care au investit în producţia din România, nu au reuşit să-i convingă pe românii care au mai puţini bani să cumpere cu predilecţie o maşină de-a lor. Dragostea românilor faţă de maşinile germane se vede şi în statistici. Volkswagen şi Opel conduc de departe în topul înmatricularilor de maşini second-hand.
Aşa se face că numai luna trecută peste 3.700 de maşini Volkswagen la mâna a doua au fost înscrise în circulaţie pentru prima dată. Opel, eternul concurent pe acest segment şi etern ocupantul locului doi, a avut puţin peste 3.450 de înmatriculări. Aşa se face că cele două branduri nemţeşti au ajuns într-o singură lună să deţină împreaună mai bine de jumătate din piaţa maşinilor rulate.
Clienţii români care-şi aleg o maşină la second-hand au înscris în circulaţie luna trecută aproape 1.300 de autoturisme Ford, ceea ce înseamnă că americanii se află pe locul al treilea în topul preferinţelor.
Puşi faţă în faţă cu noile perspective care ţin de stabilitatea veniturilor şi a locurilor de muncă, românii nu s-au dezminţit: maşina germană trebuie să fie şi premium. Astfel se explică de ce 920 de români şi-au cumpărat un Audi la mâna a doua într-o singură lună.
Nici fanii BMW nu şi-au ţinut banii acasă, ci au cumpărat peste 600 de BMW-uri la mâna a doua.
Dacă ar fi să tragem linie, putem spune că în acest an şi piaţa de maşini rulate aduse din străinătate a scăzut aproape la fel de mult ca cea a maşinilor noi. Singura deosebire majoră este însă că la second-hand, volumele sunt de peste două ori mai mari decât cele din sectorul autoturismelor noi.
Volkswagen şi Opel reprezintă împreună jumătate din piaţa de maşini second-hand din România
Publicat la 26.06.2010, 09:39:03
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
