Comisia Europeană şi mai multe bănci de dezvoltare au anunţat că vor debloca un miliard de euro pentru a facilita exportul cerealelor din Ucraina pe rute terestre şi ferioviare din ţările vecine. Fondurile anunţate vineri au drept scop reducerea timpilor de aşteptare pentru camioanele şi trenurile care circulă prin Republica Moldova şi Ucraina către Polonia şi România.
Comisia Europeană are de gând să acorde un grant de urgenţă de 250 de milioane de euro pentru a furniza echipamente care să îmbunătăţească fluxul traficului pe la punctele de frontieră şi pe drumurile care duc către acestea, potrivit unui comunicat al executivului UE.
Iniţiativa UE pentru „culoarele de solidaritate” a fost lansată la 12 mai 2022. Scopul acesteia a fost de a promova crearea şi îmbunătăţirea rutelor alternative pentru exportul de produse agricole ucrainene, având în vedere blocada porturilor de la Marea Neagră. În acelaşi timp, aceste rute asigură Ucrainei posibilitatea de a importa bunurile necesare. Iniţiativa prevede implementarea unui set de măsuri pentru eliminarea întârzierilor de transport la frontierele Ucrainei cu statele Uniunii Europene, îmbunătăţind în viitor legăturile rutiere, feroviare şi fluviale între Ucraina şi UE.
Comisia Europeană împreună cu Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au anunţat vineri alocarea a 850 de milioane de euro suplimentare în cadrul iniţiativei, iar Banca Mondială - 100 de milioane de euro pentru a sprijini exporturile ucrainene, în special prin implementarea unor proiecte comune specifice, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski. Într-un mesaj video, preşedintele a mulţumit întregii Europe unite pentru sprijinul constant de care Ucraina a beneficiat încă din primele ore ale invaziei ruseşti.



