Realizarea testelor este posibilă prin intermediul unui proiect comun în care sunt implicate printre altele, UE, Agenţia Suedeză pentru Energie, companii producătoare de combustibili şi industria transporturilor. Scopul este de a evalua potenţialul DME (di-metil-eter) ca şi combustibil pentru vehicule.
DME produs din biomasă este cunoscut sub numele de Bio-DME şi este un biocombustibil care are atât eficienţă energetică mare, cat şi emisii reduse de gaze cu efect de seră, pe durata întregului ciclu, de la sursa de producţie până la rularea vehiculului. Materia primă folosită este leşia neagră, un produs secundar bogat energetic şi foarte vâscos din industria celulozei. Cu Bio-DME drept combustibil în loc de motorină, emisiile de dioxid de carbon sunt reduse cu 95 %.
Volvo Trucks participă la acest proiect cu 14 camioane Volvo FH, care vor fi testate de către clienţi din patru locaţii diferite din Suedia, între 2010 şi 2012. Compania de combustibili Preem va construi staţii de alimentare, astfel camioanele pot fi utilizate în transportul regional şi local. Primul camion pentru testele de exploatare este prezentat astăzi, în Piteå, locul în care se va produce Bio-DME.
Volvo pregăteşte lansarea testelor pentru camioane alimentate cu Bio-DME
Publicat la 23.09.2009, 12:08:45
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
