Vosganian cere măsuri severe pentru disciplinarea cheltuielilor bugetare
Publicat la 23.01.2008, 14:40:22
Varujan Vosganian a amintit în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate astăzi faptul că la nivelul administraţiei publice locale în decembrie a avut loc o triplare a cheltuielilor pe decembrie faţă de media celorlalte 11 luni, şi a explicat acest lucru prin faptul că în plan legislativ nu există un control cu privire la legalitatea acestor cheltuieli.
Ministrul Economiei şi Finanţelor a spus că nivelul deficitului bugetar în Produsul Intern Brut a crescut datorită acestei triplări. "Dacă administraţia locală s-ar fi conformat cu evoluţia istorică a cheltuielilor noi am fi avut un deficit de 4% din PIB."
Drept urmare, acesta i-a propus premierului un set de măsuri severe în legătură cu disciplianarea cheltuielilor bugetare şi cu eliminarea unor cheltuieli, însă acestea vor fi făcute publice în februarie.
Ministrul Economiei şi Finanţelor s-a declarat nemulţumit de faptul că evenimentele care au avut loc pe pieţele internaţionale energetice au fost folosite de clasa politică din România, drept instrumente politice. "Mi se pare incorect să utilizezi evenimente care au loc pe pieţe internaţionale energetice, în economia mondială, drept instrumente politice în România. Cred că în astfel de momente clasa politică este datoare să diminueze eventualele riscuri pentru România şi nu să dea aparenţa unei destabilizări."
Vosganian a amintit şi de evoluţia cursului de schimb, subliniind că acesta nu influenţează foarte puternic şi creşterea economică. "În 2004 piaţa valutară nu era aseşzată. Anii 2006-2007au manifestat tendinţe contradictorii în ce priveşte evoluţia cursului de schimb, dar au fost cei mai buni ani economici din istoria României."
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
