Vosganian: În 2012 salariul mediu va fi de 3.000 de lei, iar pensiile de 1.300 de lei
Publicat la 16.08.2008, 12:39:30
Printre altele, Vosganian a mai spus, potrivit NewsIn, că se are în vedere apropierea din punct de vedere al dezvoltării economice a judeţelor ţării, în condiţiile în care PIB-ul pe cap de locuitor în judeţul Timiş este 8.200 euro, iar la polul opus se află judeţul Botoşani cu doar 3.200 de euro. Ministrul mizează, când face aceste estimări, pe investiţiile viitoare ale Guvernului, pe investiţiile străine, pe fondurile europene ce vor fi accesate şi pe majorarea capitalului sistemului bancar şi a celui de asigurări. Toate acestea vor susţine creşterea economică a României în următorii patru ani.
Liberalii vor lansa programul de guvernare pe următorii patru ani la mijlocul lunii septembrie.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
