money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Vosganian: In aceasta vara, nu vor exista majorari ale pretului gazelor

Publicat la 11.06.2007, 12:38:17

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vosganian: In aceasta vara, nu vor exista majorari ale pretului gazelor

Preţul gazelor naturale nu va fi majorat la 1 iulie, a declarat, luni, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, fără a preciza data la care ar putea fi operată o nouă majorare.

Surse din Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) au declarat, luni, agenţiei NewsIn, că majorarea preţului gazelor livrate populaţiei ar urma să se facă la 1 septembrie sau 1 octombrie.

"Cel puţin, în aceasta vară, nu vom opera nici o majorare a preţurilor gazelor şi vom încerca să negociem cu Uniunea Europeană o perioadă mai lungă de tranziţie, astfel încât, adaptarea preţului la import să fie suportabilă şi de către populaţie", a spus Vosganian la The Money Channel.

România s-a angajat în faţa Comisiei Europene că îşi va alinia la sfârşitul lui 2008 preţurile gazelor din producţia internă la cele de import. "UE ar putea să nu accepte amânarea scumpirii gazelor" a declarat Ionut Dumitru, economist-sef la Raiffaisen, în cadrul aceleiaşi emisiuni. El a afirmat că preţul gazelor va creste oricum, important fiind momentul în care va creste.

Potrivit unor surse din ANRE, "în momentul în care România a încheiat cu UE convenţia de scumpire treptată a gazelor naturale, cele două părţi au stabilit ca în cazul unei evoluţii nefavorabile ale preţului de import să se poată prelungi perioada de aliniere".

Responsabilii ANRE au adăugat că preţul de import al gazelor naturale va creşte destul de mult în perioada următoare, din cauza avansului luat de preţul internaţional al petrolului.

"Am avut o perioadă bună a preţurilor de import pentru că timp de cinci luni acestea au scăzut. Acum ne aşteptăm la o perioadă proastă pentru că ţiţeiul urcă până aproape de 70 de dolari pe baril. Ne aşteptăm la creşterea preţurilor gazelor de import", au subliniat sursele citate. Acestea au mai afirmat că , în prezent, gazele se importă cu aproximativ 275 de dolari/mia de metri cubi.

De asemenea, Vosganian a anunţat că, în această săptămână, Ministerul Economiei şi Finanţelor va finaliza strategia energetică, urmând ca forma finală a acesteia să fie publicată săptămâna viitoare.

La începutul lunii iunie, surse din ANRE declarau că Autoritatea analizează mai multe variante de scumpire sau menţinere a preţurilor gazelor naturale de la 1 iulie.

Potrivit acestora, ANRE lucrează pe mai multe scenarii, iar unul dintre acestea prevede ca, în acest an, să aibă loc o singură scumpire a gazelor naturale, livrate populaţiei, care să fie de până la 3%. "Această scumpire s-ar putea opera de la 1 iulie sau de la 1 septembrie sau octombrie. Am prefera să fie vara, pentru că ar fi mai uşor de suportat pentru consumatori", explicau atunci sursele citate.

Potrivit responsabililor ANRE, intenţia autorităţilor este ca în acest an preţul gazelor naturale să se majoreze cu maximum 3%, pentru că adunat cu ieftinerea acestora, produsă la 1 ianuarie, scumpirea să nu se resimtă la nivelul întregului an.

În ianuarie, factura de gaze naturale a populaţiei a scăzut cu până la 2,5%, ca urmarea a eliminării impozitului pentru gazele din produţia internă şi scăderii preţului de import al acestora.

În ceea ce priveşte majorarea preţului electricităţii de la 1 iulie, oficialii ANRE exclud, în acest moment, o asemenea posibilitate.


Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite