"Impactul pe buget va fi mic, suportabil. La jumătatea anului viitor am putea renegocia valoarea salariului minim pe economie", a declarat, marţi, Vosganian.

Ministrul muncii, Paul Păcuaru, a anunţat, luni seara, după o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor şi cu cei ai patronatelor, că salariul minim la nivel naţional va fi, în 2008, de 500 de lei, valoare unică valabilă atât în contractele colective de muncă între sindicate şi patronate, cât şi pentru salarizarea bugetarilor, pentru prima dată în ultimii ani.

"Este nivel unic, am făcut unirea între cele două niveluri, cel garantat în plată şi cel negociat. Suntem bucuroşi că nu a fost nevoie de tensiuni suplimentare, atât sindicatele cât şi patronatele au fost de acord. Vom elabora săptămâna viitoare hotărârea de guvern. Sindicatele au cerut, în măsura în care creşterea economică pentru anul 2008 va fi bună, la rectificarea bugetară salariul minim să mai poată creşte", a spus Păcuraru.

Sindicatele şi patronatele au început, în urmă cu două luni, negocierile pentru stabilirea valorii salariului minim pe economie pentru anul 2008. Dacă cererea iniţială a sindicatelor a fost de 700 de lei, după mai multe întâlniri între cele două părţi, acestea au scăzut la 540 de lei, în timp ce o parte din patronate nu au fost de acord cu o valoare mai mare de 480 de lei.

Sursa: NewsIn