Acciza pentru electricitate, valabilă în 2007, este calculată la cursul euro din prima zi a lunii octombrie 2006 pentru a exista o predictibilitate bugetară, măsură reglementată printr-o directivă europeană care se aplică ţărilor din afara zonei euro, a declarat, luni, Varujan Vosganian.
"Este nepotrivit ca acciza la electricitate valabilă în 2007 să fie calculată la cursul euro din prima zi a lunii octombrie 2006. Aceasta este însă o reglementare derivată dintr-o directivă europeană, care se aplică ţărilor din afara zonei euro, pentru a exista o predictibilitate bugetară", a declarat, luni, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian.
În prima zi a lunii octombrie 2006, un euro valora 3,5334 de lei.
La începutul lunii aprilie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a cerut Electrica să factureze consumul de energie electrică luând în calcul cursul valutar de referinţă al Băncii Naţionale a României de la data emiterii facturii.


