money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Vosganian: Strategia Energetica este la un pas de finalizare

Publicat la 21.06.2007, 11:57:26

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vosganian: Strategia Energetica este la un pas de finalizare

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian a declarat, joi, că Strategia Energetică este aproape de finalizare.

"Acum lucrăm la un glosar de termeni şi la câteva anexe ecplicative în legătură cu acţiunile ce vor fi întreprinse cu sumele necesare pentru finanţarea acţiunilor incluse în strategie şi, de asemenea, cu sursele din care aceste sume ar putea fi acoperite. În câteva zile strategia va fi finalizată, şi vom avea întâlnirea cu toţi membrii din comisia de elaborare. După aceea va fi prezentată primului ministru. Am demarat şi procedura pentru studiul de impact. El ar trebui încheiat până la sfârşitul acestei veri, astfel încât să avem şi o imagine cu privire la efectele acestei strategii asupra mediuloui înconjurător", a declarat Vosganian.

Chiar dacă strategia nu a fost finalizată, există însă unele etape care au fost deja îndeplinite, asubliniat Vosganian. Printre acestea, se află realizarea separării distribuţiei de enrgie electrică de cea de gaz, aprobarea hotărârii de guvern prin care de la 1 iulie 2007 piaţa de enrgie electrică este complet liberalizată.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor, Vosganian a declarat că "am avut o preocupare constantă pentru a controla evoluţia preţurilor şi această preocupare a dat roade. Pe gaze naturale am avut o scădere a preţurilor de 3%, iar pe enrgie elctrică am avut o creştere de aproape 4%. Mai aveam o perioadă de creştere la 1 iulie, am decis însă ca la 1 iulie preţurile să rămână neschimbate, dar este un gest care vine în consacrarea unuia dintre principiile strategiei, şi anume asigurarea unei suportabilităţi sociale."

"Avem în vedre şi construirea unui fond de solidaritate, el va fi prezentat ulterior şi se adresează în special populaţiei sărace din mediul rural şi va intra în funcţiune în această toamnă", a mai declarat Vosganian.

O altă măsură inclusă în strategie este dezvoltarea, în continuare, a energiei produse pe bază nucleară. "În acest context, ieri a fost adoptată în guvern hotărârea de guvern privind finalizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă", a declarat ministrul.

Investiţia la reactoarele 3 şi 4 ar trebui să înceapă în această toamnă, şi structura ar trebui finalizată până în luna martie a anului 2008.

"După realizarea acestei invetiţii, respectiv după 2014, cantitatea energiei produse pe bază nucleară în România va creşte de 4 ori faţă de cantitatea actuală."

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite