Vosganian va pleca la Bruxelles pentru a urgenta discuţiile privind modificarea taxei auto
Publicat la 19.11.2007, 13:03:09
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat luni că va avea, în perioada următoare, o discuţie cu reprezentanţii CE privind taxa înmatriculare, întrucât ministerul nu a primit, până în prezent, un răspuns din partea forului european la propunerile de modificare.
"Am propus primului ministru ca, după această săptămână, să merg la Bruxelles împreună cu ministrul mediului pentru a urgenta discuţiile cu cei de la Comisia Europeană. Până în acest moment, nu am primit un document cu girul unui comisar la propunerile noastre", a afirmat Vosganian, arătând că toată corespondenţa de până în prezent a fost purtată între experţii celor două părţi.
Opinia Comisiei Europene, exprimată de purtătorul de cuvânt al comisarului pentru taxe, Maria Assimakopoulou, este contrară celor declarate de ministrul Vosganian. La sfârşitul lunii octombrie, purtătorul de cuvânt preciza că, în timpul discuţiilor cu autorităţile române, Comisia consideră că a oferit suficiente elemente şi sugestii, astfel încât noul proiect legislativ să fie în conformitate cu legislaţia UE, şi că, în cazul în care România nu îşi aliniază legislaţia până la sfârşitul acestui an, Comisia va deschide a doua etapă a procedurii de infringement. Totodată, purtătorul de cuvânt spunea că forul european nu trebuie să-şi dea acordul pe un proiect legislativ, întrucât rolul său este de îndrumare şi consiliere.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
OpenAI lansează cel mai puternic model al său - GPT 5.6

Actualitate
Cum reconstruim o piață a energiei care să protejeze consumatorul fără să alunge investițiile

Actualitate
