Votarea bugetului a fost intarziata, in cea de a doua parte a sedintei de ieri, pentru a se face apelul nominal al parlamentarilor, dupa ce reprezentantii Partidului National Liberal au reclamat, in mai multe randuri, ca nu este intrunit cvorumul pentru desfasurarea procesului de adoptare. Liberalii au contestat, inca de la inceputul sedintei, prin vocea lui Mihai Voicu, existenta cvorumului pentru dezbaterea bugetului pe anul 2009. Mihai Voicu a precizat, la reluarea sedintei, la ora 14.00, ca in sala se afla 113 deputati si senatori, dar, in continuare, fiecare dintre amendamentele prezentate de liberali la proiectul de buget a fost respins cu aproximativ 180 de voturi. In conditiile in care presedintele de sedinta, Ioan Oltean, anunta, la votul fiecarui amendament, in jur de 75 de voturi pentru si 180 impotriva, deputatul liberal Andrei Gerea i-a spus democrat-liberalului ca nu a numarat bine voturile si a solicitat apelul nominal. In timpul efectuarii apelului nominal, deputatii si senatorii au inceput sa vina in sala de plen in numar considerabil, desi, la inceputul apelului, mai multi parlamentari se aflau pe culoar sau la restaurantele din incinta si nu in sala de sedinta. (NewsIn)
Votarea bugetului, intarziata de lipsa de cvorum
Publicat la 18.02.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



