Florin Ristei a scris un text, pe pagina lui de Facebook, în care îi critică pe românii care cer autostrăzi, spaţii verzi sau locuri de parcare, dar care nu se comportă adecvat în anumite situaţii.

 

El crede că oamenii vor anumite lucruri doar pentru că e vorba de drepturi, însă atunci când trebuie respectate diverse norme, „implicarea e zero“.

 

„Vrem autostrăzi, dar habar n-avem să circulăm corect pe ele. Vrem spaţii verzi, dar mergem cu maşina până în parc sau chiar intrăm cu ea în parc. Vrem spaţii de parcare, dar dacă avem treabă la magazinul de pe colţ, parcăm în uşa lui, chiar daca e loc puţin mai în faţă. Vrem o ţară civilizată, dar când luăm o amendă zicem că e nedrept, că noi suntem speciali şi s-ar putea face o excepţie pentru noi, că «n-am vrut». Sunt lucruri care credem că ni se cuvin, doar pentru că avem şi noi drepturi. Dar când e ceva de respectat şi păstrat, implicarea e 0“, scrie Florin Ristei pe Facebook.