money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Vreme: Toate companiile din subordinea MCSI au încheiat acest an pe profit

Publicat la 27.12.2011, 16:18:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vreme: Toate companiile din subordinea MCSI au încheiat acest an pe profit

În ceea ce priveşte situaţia C.N. Poşta Română S.A., ministrul a precizat că a fost desemnată compania care va efectua evaluarea în vederea procesului de privatizare prin majorare de capital social, dar a precizat faptul ca acţionarul majoritar va rămâne, în continuare, statul român.

 

În ceea ce priveşte situaţia fondurilor europene gestionate prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (OIPSI) din cadrul MCSI, Vreme a menţionat că în 2011 au fost semnate un număr total de 240 de contracte de finanţare, în valoare totală de 514,51 milioane lei.

 

"Anul 2012 va fi un an de implementare. Noi închidem toate apelurile pe fonduri europene în 2012, numai cel dedicat comerţului electronic rămâne deschis şase luni. Important este că peste 200 de milioane de euro pot fi cheltuiţi din bani europeni în domeniu", a spus Vreme.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite