Astăzi ploile acoperă centrul, estul şi nordul ţării. Aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi rafale puternice de vânt. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse. Va fi mai răcoare decât ieri, iar maximele vor fi cuprinse între 21 şi 31 de grade.

În centrul ţării vremea este instabilă. Aversele însoţite de descărcări electrice şi vânt puternic vor ocupa arii extinse. Maximele vor fi mai mici decât ieri, şi se apropie de valorile normale pentru această perioadă: 25 de grade la Cluj Napoca şi Târgu Mureş, 24 la Sibiu şi 21 la Miercurea Ciuc.

În sud, vremea se schimbă. Cerul va fi încărcat de nori şi va ploua în averse. În timpul ploilor vântul se va intensifica. Temperatura scade faţă de ieri. În Oltenia, maximele nu mai ajung decât izolat la 30 de grade: 29 de grade vor fi la Drobeta Turnu Severin şi Craiova.

În Muntenia vor fi 28 de grade la Giurgiu şi Buzău şi 30 la Slobozia în inima Bărăganului. Oricum este cald pentru această perioadă.

Şi în Dobrogea se schimbă vremea dar aici va ploua în cea de-a doua parte a zilei. Temperatura trece de 30 de grade în partea continentală a regiunii. Pe litoral se vor înregistra 28- 29 de grade, ceea ce e mult pentru această zonă în luna iunie.

Vremea se mai răcoreşte şi în Moldova. Doar în sudul regiunii maximele vor fi de 30-31 de grade. La Iaşi însă sunt 27 de grade şi chiar un grad mai puţin la Bacău. Aici va ploua, va tuna şi va fulgera. Vremea este asemănătoare şi în partea de nord a regiunii: instabila, dar normală din punct de vedere termic, cu 22- 23 de grade la amiază.

Şi în Maramureş plouă, dar şi aici se vor înregistra în jur de 27 de grade. În acelaşi timp, în Crişana şi Banat, ploile se mai restrâng. Norii lasă mai mult loc soarelui şi temperatura creşte uşor: 27 de grade la Oradea şi Arad şi 28 la Timişoara.

În capitală, cerul va fi mai mult noros şi din când în când vor cădea averse şi vor avea loc descărcări electrice. Maxima va fi cu aproximativ 5 grade mai mică decât ieri, în jur de 27-28 de grade. Pentru bucureşteni prima zi din săptămână va fi însorită cu temperaturi ce vor ajunge la 32 de grade.