Marţi, vremea continuă să se încălzească. Va fi timp însorit în aproape toată ţara. Doar în Maramureş este posibil să se înnoreze după-amiza
şi izolat, să plouă. Maximele vor fi specifice unei zile de vară, ajung la 28-29 de grade în Banat, Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei. Mai răcoare este în nordul Moldovei, 24 de grade la Suceava, dar oricum mai mult decât media climatologică a acestei date.
Miercuri în timp ce în regiunile sudice şi sud-estice (Oltenia, Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei) încălzirea continuă, în vestul, centrul şi
nordul ţării vin ploile şi o masă de aer mai rece. Numai 21 de grade vor fi în Baia Mare, Cluj Napoca şi Suceava, adică se răceşte cu 3-4
grade faţă de marţi.
Se face mai răcoare şi la Timisoara, 25 de grade, 23 la Sibiu şi 22 la Braşov. Dar la Craiova va fi în continuare cald, 29 de grade la amiază,
la fel la Călăraşi. Cel mai cald va fi la Giurgiu unde se vor înregistra chiar 30 de grade. Pe litoral va fi vreme bună de plajă, vânt liniştit şi 25 de grade maxima.
Pentru bucureşteni urmează 2 zile plăcute, cu vreme de vară târzie. Marţi, în condiţiile unui cer mai mult însorit, temperatura va urca până la 29 de grade. Miercuri va fi şi mai cald, în jur de 30 de grade.
Vremea în România, 18-19 septembrie
Publicat la 16.09.2007, 15:54:34
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Avertisment dur de la BNR! Economistul lui Isărescu: „Vom mânca iarbă și scoarță de copac!”

Actualitate
Alertă pentru Europa: gazele ar putea trece de 100 de euro/MWh în această iarnă!

Actualitate
Taxe la vânzarea unui apartament în 2026

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
