money.ro
Actualitatemoney.ro

Vremea in Romania, 26 aprilie

Publicat la 25.04.2007, 17:31:48

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Vremea in Romania, 26 aprilie

Astăzi presiunea atmosferică va creşte, ceea ce însemnă că va fi mai mult soare decât ieri. În a doua parte a zilei apar şi ceva nori, dar numai la munte e posibil să cadă câţiva stropi de ploaie. Vântul va bate mai tare în sudul ţării. Maximele vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade.

În centrul ţării, norii se risipesc şi cerul se înseninează. Ca urmare, la amiază temperatura va fi mai ridicată decât ieri. Se aşteaptă 20 de grade la Sibiu, 21 la Cluj Napoca şi 23 la Alba Iulia. În depresiuni, maximele se vor încadra între 15 şi 18 grade.

În vestul şi în nordul Olteniei, unde ieri cerul a fost acoperit de nori şi temperatura nu a trecut de 20 de grade, astăzi vremea se îndreaptă şi se încălzeşte: la Drobeta Turnu Severin vor fi 23 de grade, iar la Craiova şi Râmnicu Vâlcea 21.

În Muntenia, ca şi ieri, vor fi nori, dar şi soare. Vântul nu va sufla prea tare şi maximele vor fi cuprinse între 20 şi 23 de grade. Nici în Dobrogea nu sunt schimbări semnificative în evoluţia vremii. Perioadele însorite vor alterna cu cele noroase şi temperaturile rămân ridicate: 22 de grade la Cernavodă, 19 la Tulcea şi 15, 16 pe litoral.

În sudul şi în centrul Moldovei vremea este frumoasă şi caldă. Pentru că va fi soare pe tot parcursul zilei, se vor înregistra maxime în jur de 20 de grade. Astăzi apare soarele şi în nordul Moldovei, aşa că la amiază vor fi 17 grade la Suceava şi 19 în Botoşani. Vremea este însorită şi în Maramureş, iar maximele se vor situa pe la 22 - 23 de grade. Asta şi pentru că aici ajunge azi o masă de aer mai cald. Influenţa ei se va simţi şi în Crişana şi Banat, unde vor fi tot 23 de grade.

În capitală, va fi mult soare şi doar câţiva nori răzleţi, aşa că la amiază maxima ajunge pe la 22 de grade. Şi la munte se aşteaptă o zi mai bună decât ieri, cu toate că e posibil să mai cadă câţiva stropi de ploaie după-amiază. Pe creste vântul va sufla slab până la moderat. Vor fi 13 grade la Predeal, 12 la Păltiniş şi de 16 la Stâna de Vale.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite