Astăzi în centrul ţării, ceaţa persistă până la orele amiezii doar în zonele joase unde temperatura nu trece de 6-7 grade. În Braşov şi Sibiu, valorile sunt ceva mai mari 9, respectiv 11 grade.
În sud, vremea are din nou un aspect diferit în zonele de deal, unde vremea este frumoasă. În zonele joase, însă, ceaţa persistă, şi pentru că soarele nu reuşeşte să străbată stratul de nori stratiformi, în Oltenia maximele nu depăşesc 7 grade în Craiova şi Slatina. Ceva mai cald va fi la Drobeta Turnu Severin, 12 grade. Aceeaşi situaţie şi în Muntenia, unde maxima nu trece de 6 grade la Giurgiu şi de 8 în Buzău.
În Dobrogea, ceaţa este mai puţin densă. Masa de aer cald şi soarele vor face ca la amiază termometrele să arate 10 grade, atât în zona continentală cât şi pe litoral, la Constanta.
Locuitorii din Moldova se trezesc pe vreme rea. Nici aici ceaţa nu se risipeşte până la orele amiezii. Drept urmare temperaturile nu trec de 8 grade în Galaţi, 7 la Focşani şi 6 la Iaşi.
Regiunile nordice au parte şi ele de un aspect diferenţiat al vremii. În Bucovina, ceaţa persistă în zonele joase, dar în Podişul Sucevei se arată soarele spre amiază. Totuşi maximele nu trec de 5-6 grade. În schimb, în Maramureş este vreme frumoasă, cu cer variabil. Va fi foarte cald pentru această dată, cu maxime de 12- 13 grade.
Vreme foarte plăcută astăzi şi în vestul ţării. Soarele se arată printre norii răzleţi şi determină o creştere semnificativă a temperaturii. Sunt prognozate nu mai puţin de 14 grade la Arad şi Timişoara şi un grad mai mult la Oradea şi în sudul Banatului.
În Capitală, următorul interval nu aduce shimbări. Continuă să fie vreme mohorâtă. Vântul suflă destul de slab şi nu reuşeşte să împrăştie ceaţa. Din această cauză maxima nu trece de 6 grade, care totuşi, este o temperatură normală pentru această dată.
Din fericire pentru cei care şi-au programat o minivacanţă la munte, vremea va fi foarte frumoasă, cu 11 grade la Sinaia şi Predeal. Cerul va fi variabil şi doar izolat dimineaţa va fi ceaţă pe văi.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.