Ceva mai cald va mai fi doar în Banat şi sudul Crişanei. Dar ploile se extind şi ajung să fie chiar abundente în vestul, centrul şi nordul ţării, ca şi în zona subcarpatică din sud. De vineri, se face rece în toată ţara.
Joi vremea se schimbă în toate regiunile. Precipitaţiile se extind şi se răceşte accentuat, mai ales în regiunile extracarpatice. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua în toate zonele. Sunt posibile şi descărcări electrice. În nordul Moldovei şi la munte vremea are chiar aer de iarnă, cu precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul suflă cu intensificări, iar în Banat şi la munte bate cu putere. Maximele termice vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade. Mai frig va fi în Moldova, dar sunt posibile şi temperaturi mai mari de 17 grade în Banat şi în Crişana.
Şi în Capitală vremea se răceşte accentuat. Norii acoperă cerul, vântul devine mai intens şi temporar va ploua. Dacă miercuri, maxima a trecut din nou de 20 de grade, joi mercurul din termometre se opreşte la 11 - 12 grade, regim normal însă pentru data din calendar. Presiunea atmosferică nu prezintă variaţii semnificative de la 758 mm coloană de mercur, valoare doar o idee sub cea considerată confortabilă pentru organism.
Cald şi frumos şi la munte şi doar în nordul Carpaţilor Orientali se anunţă ceva ploi şi temperaturi mai mici decât marţi, ceea ce pregăteşte o noapte în care ar putea reveni lapoviţele şi chiar ninsorile. Citeste mai departe pe Realitatea.net
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.