Munteanu Petru a povestit pentru REALITATEA.NET că a început mica "afacere" cu vuvuzele.
"Prima dată m-au enervat la meciul Africii de Sud şi pe urmă am zis că îmi doresc una, două pentru mine ca obiect de amintire şi în momentul în care am văzut că se caută am postat anunţul pe okazii.ro. Am adus câteva de probă şi s-au vândut foarte repede, iar acum suntem asaltaţi de cerere însă aprovizionarea întârzie din păcate. Până acum am vândut lotul de 45 de bucăţi. Comenzile curg într-una, cei mai mulţi comandă doar câte una, nu iau mai multe. Sunt convins că după Mondial vom vinde mai multe, pentru că începe campionatul naţional şi că fiind o modă, ca orice modă va prinde şi la noi", spune Munteanu.
Vuvuzelele, afacere de sezon în România
Publicat la 18.06.2010, 11:59:15
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
