Wall Street deschide într-o notă ezitantă
Publicat la 16.03.2007, 14:50:47
Pieţele de capital americane au deschis pe o notă ezitantă, vineri, cifrele privind evoluţia preţurilor în primele luni ale acestui an, publicate înaintea deschiderii şedinţelor de schimburi, reducând numai parţial temerile investitorilor, informează Reuters.
Indicele preţurilor la consum (CPI) a crescut cu 0,4% în luna trecută potrivit statisticilor publicate de Departamentul Muncii.
Preţurile la cosum, cu excepţia energiei şi a alimentaţiei, au crescut cu 0,2%. Economiştii intervievaţi de Reuters mizau, în medie, pe o creştere cu 0,3% a indicelui global şi cu 0,2% a celui care nu ia în calcul energia şi alimentele.
Producţia industrială a crescut însă cu 1% în februarie, aceasta fiind cea mai înaltă creştere din noiembrie 2005.
La câteva zeci de minute după deschiderea şedinţelor de tranzacţionare, indicele Dow Jones a scăzut cu 0,11%, până la 12.146,06 puncte, iar Standard & Poor's 500 a rămas stabil, la 1.392,60 puncte. Pe piaţa Nasdaq, indicele Composite a pierdut 0,19%, până la 2.374,17.
O uşoară detensionare a pieţei a venit dinspre sectorul imobiliar, unde criza creditelor cu grad ridicat de risc are toate şasele să se extindă la întreaga economie.
Accredited Home Lenders a crescut astfel cu 30%, până la 12,33 dolari, după ce a anunţat închierea unui acord de vânzare a unor creanţe în valoare de 2,7 miliarde de dolari.
Concurentul său, Fremont General, a câştigat la rândul său 18 procente, ajungând la 8,72 dolari după ce a anunţat o majorare cu un miliard de dolari a liniei de credit deschise la Credit Suisse.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Start-Up Nation revine: 17.600 de tineri pot intra în cursa pentru 250.000 de lei

Actualitate
Românii au strâns cureaua: comerțul scade cu 5% în primele opt luni

Actualitate
Probleme mari la Dacia: producția se oprește patru zile, iar compania pregătește un nou val de plecări voluntare

Actualitate
Afacerea de 5,6 milioane de lei a socrului lui Călin Georgescu, audiat de DIICOT
Actualitate
