"Guvernele statelor europene cad precum muştele. Guvernul de centru-dreapta din România a căzut vineri, pe fondul unei moţiuni de cenzură, la doar două luni după ce premierul Mihai Răzvan Ungureanu a fost instalat. La fel ca alţi lideri europeni, domnul Ungureanu a pierdut susţinerea populară din cauza programului dur de austeritate. Pentru domnul Ungureanu - sau pentru oricine ar ajunge la guvernare în România - presiunile exercitate de Fondul Monetar Internaţional îngreunează lucrurile şi mai mult", comentează blogul WSJ, reamintind că Bucureştiul a acceptat în martie un acord preliminar de împrumut în valoare de 5 miliarde de euro cu FMI ŞI UE.
"În schimbul creditelor, România a acceptat condiţii aspre, greu de îndeplinit de orice alt stat european, inclusiv reducerea deficitului bugetar la 1,9% din PIB anul acesta. Iar acest lucru se întâmplă în contextul în care România deja luase măsuri dure (...)", notează WSJ.


