Wall Street-ul îşi reduce avansul după discursul lui Obama
Publicat la 07.11.2008, 23:00:01
Bursa de pe Wall Street şi-a redus avansul după discursul lui Obama din această seară, aproape de sfârşitul şedinţei, Dow Jones câştigând numai 1,77% iar Nasdaq 1,41%.
Către 20.15GMT Dow Jones câştiga 154,04 puncte, până la 8.849,83 puncte, iar Nasdq 22,61 puncte, până la 1.631,31 puncte. Indicele S&P câştiga la rândul său 1,29% (11,67 puncte), până la 916,55 puncte.
Piaţa a pierdut astfel aproape jumătate din avansul luat de la începerea şedinţei pe parcursul discursului lui Obama.
În cadrul primei sale conferinţe de presă ca şi preşedinte ales al Statelor Unite, Barack Obama a promis că va ataca "din start" criza economică prin promulgarea unui plan de relansare economică din primul moment ce va ajunge la Casa Albă.
El a mai promis, totodată, că va ajuta industria automobilistică americană, în condiţiile în care numărul unu al sectorului, General Motors a anunţat astăzi că riscă să rămână fără lichidităţi anul viitor.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
