money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Washington Post: SUA şi aliaţii lor se gândesc să înarmeze rebelii libieni

Publicat la 26.03.2011, 08:34:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Washington Post: SUA şi aliaţii lor se gândesc să înarmeze rebelii libieni

Franţa, susţine cotidianul american, sprijină în mod activ antrenarea şi înarmarea rebelilor, iar administraţia Obama consideră că rezoluţia Naţiunilor Unite care a autorizat intervenţia internaţională în Libia are "flexibilitatea" necesară pentru a permite o asemenea asistenţă, dacă se va ajunge la concluzia că aceasta este calea ce trebuie urmată. Purtătorul de cuvânt al lui Obama, Jay Carney, a recunoscut, de altfel, că aceasta este o "posibilitate".

Gene Cretz, recent rechematul ambasador american din Libia, a declarat că oficialii administraţiei au "o serie întreagă" de discuţii pe tema "asistenţei potenţiale" pe care SUA o pot oferi "atât sub aspect neletal, cât şi letal". Dar, a precizat diplomatul, încă nu a fost luată nicio decizie.

Coaliţia a invitat unul dintre liderii opoziţiei libiene la conferinţa de marţi de la Londra, care ar urma să determine viitoarea strategie politică în privinţa Libiei.

Statele Unite au întreprins până acum majoritatea atacurilor aeriene asupra Libiei. Administraţia este nerăbdătoare să transfere atât rolul combatant, cât şi comanda operaţiunilor. Sprijinul arab în misiune a fost un punct esenţial, iar Pentagonul a anunţat că avioane de luptă din Qatar au participat pentru prima oară, vineri, la zboruri de patrulare în zona de interdicţie aeriană din Libia. Şi Emiratele Arabe Unite au anunţat că vor trimite pentru patrulare avioane F-16. Totuşi, ţările arabe nu vor participa la loviturile aeriene, care sunt întreprinse cu precădere de forţele americane, franceze şi britanice.

În ciuda celor peste 150 de atacuri aeriene şi a zecilor de rachete de croazieră trase, efectul lor nu a fost cel scontat şi forţele lui Gaddafi par prea puţin intimidate pe teren. În aceste condiţii, SUA ar putea recurge şi la alte armamente - aeronave AC-130, elicoptere de atac sau drone, mult mai potrivite pentru lupte pe teren urban. În paralel, este luată în calcul posibilitatea înarmării rebelilor, scrie Washington Post.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite